Filmul lui Botond Püsök își asumă din plecare o sarcină dificilă: aceea de a se insera într-un nucleu familial consumat de vinovății și traume și care, oricât de închegat ar părea, poate imploza în orice moment. Camera o urmărește aproape neîncetat pe Andrea, actriță, mamă a doi copii și oaia neagră a sătucului transilvănean în care trăiește. Curând aflăm motivul acestei ostilități: comunitatea face front comun în favoarea fostului partener al Andreei, fiul preotului local, aflat la închisoare pentru abuzul fiicei ei din căsătoria precedentă. Când bărbatului i se scurtează pedeapsa, acesta încearcă să-și contacteze fiul, născut după evenimente și care locuiește cu mama și sora lui vitregă. Meritul principal al filmului este de a ne face vizibile, chiar palpabile, frica și furia Andreei, deruta care o cuprinde în fața microcosmului ostil al satului, unde oamenii o acuză de fabricația întregii povești, și a unui sistem de justiție orb, inconștient și insensibil, ce ia în considerare pretențiile unui tată infam asupra fiului său, dar și resursele nebănuite pe care le dibuie în ea însăși pentru a-și apăra familia. (Liri Chapelan)