Despre rezistența anticomunistă s-au scris multe cărți, nu îndeajuns de multe poate, dar puțini s-au încumetat să alcătuiască un document filmat. Acest documentar rearanjează fragmente din informațiile Securitații și recompune povestea lui Toma Arnăuțoiu, un om care a visat eliberarea României de comunism. Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, fiica lui, spune povestea lui după ce a studiat mii de pagini din dosarele părinților ei. Toma Arnăuțoiu a fugit la 27 de ani, sperând că în câteva luni, lupta clandestină să înceteze și să poată ieși din ascunzătoare. După 10 ani este turnat la Securitate de unul dintre prietenii săi.