Pentru majoritatea cinefililor, numele lui Chantal Akerman se leagă de o explorare a posibilităților stilistice conținute în raporturile variabile dintre timpul real și timpul cinematografic și de o problematizare a reprezentării tradiționale a feminității. În ambele cazuri, tonalitatea generală a filmografiei sale pare deci să fie mai curând gravă - dar umorul, când burlesc, când cochetând cu absurdul, este prezent încă din primul ei scurtmetraj, radicalul "Saute ma ville" ("Îmi arunc orașul în aer", 1968). Dintre nenumăratele clișee vehiculate cu privire la identitatea evreiască - o temă de altminteri centrală la Akerman - tendința de a decela comicul în tragic este printre puținele pe care filmele cineastei belgiene nu le contrazice. Această formulă se regăsește și în "Golden EIghties", singurul musical din opera ei. Acțiunea se desfășoară într-un templu al capitalismului: un centru comercial unde, dincolo de preocupările materiale care înlănțuie fără milă viețile protagoniștilor, mai circulă totuși și pasiunea. Două magazine, un butic de haine și un coafor, își fac concurență, iar între angajații și proprietarii fiecăruia are loc un comerț de sentimente care când îi apropie, când îi separă. Pe lângă referințele evidente la muzicalurile americane clasice și, mai apăsat, la reinterpretările lor europene, mai ales la cele realizate de Jacques Demy, originalitatea lui Akerman constă, pe de-o parte, în perspectiva foarte modernă și liberă pe care o formulează asupra iubirii - ca o forță autonomă, fluidă și amorală - și, pe de altă parte, într-un tip de vitalism lucid pe care îl încarnează la perfecție Jeanne Schwartz, personajul interpretat de Delphine Seyrig. (Liri Alienor Chapelan)