CIVIL SOCIETY PITCH 2018 înseamnă 3 zile cu un program intens la Festivalul OWR 11, 6 luni de dezvoltare, mentorat și colaborare, apoi un premiu de 4.000 de euro – oferit celei mai bune echipe și celui mai convingător proiect!
Civil Society Pitch este un program unic de dezvoltare dedicate industriei de film documentar din România și din țările vecine: Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova. Trăim în aceeași regiune, ne confruntăm cu aceleași dileme, scriem și vorbim despre aceleași provocări, dar uneori uităm să comunicăm direct. Civil Society Pitch așază față în față cineaști (regizori sau producători de film documentar) și activiști / organizații care luptă pentru apărarea drepturilor omului. Unii o numesc facilitare, alții îi spun pețit.
Indiferent de numele dat, ne interesează un singur lucru: încurajăm apariția de noi filme documentare de calitate în regiune. Civil Society Pitch oferă cadrul perfect pentru lucru: tutori străini cu vastă experiență în domeniu, un program dens pe parcursul a trei zile, mentorat pentru dezvoltarea ideilor de film preț de șase luni și un premiu de 4.000 de euro celui mai bun proiect documentar.
Civil Society Pitch 3 se desfășoară în perioada 16-18 martie 2018 la ARCUB. Tutorii invitați să armonizeze energiile documentariștilor și ale ONGiștilor sunt anul acesta Rada Šešic (regizor documentarist și programator pentru cele mai mari festivaluri de film documentar din Olanda – IDFA Amsterdam și IFFR Rotterdam – și coordonatorul
competiției de film documentar al festivalului din Sarajevo) și Maciej Nowicki (vicepreședinte în Consiliul Director al Fundației Helsinki pentru Drepturile Omului din Polonia și director al Festivalului Internațional de Film WATCH DOCS din Varșovia).
CIVIL SOCIETY PITCH powered by ONE WORLD ROMANIA va încheia cea de-a 3-a ediție, începută în martie 2018, cu un pitch public dedicat echipelor care au parcurs toate etapele proiectului început anul trecut, au documentat o temă corelată drepturilor omului și au realizat un trailer reprezentativ pentru documentarul în lucru.
Vor participa 5 echipe formate din regizori și ONG-uri care își vor prezenta proiectele de documentare în fața juriului format din cineaștii Mona Nicoară și Alexandru Solomon. Juriul va decide proiectul câștigător și One World Romania va oferi premiul de dezvoltare de 4.000 de euro. Evenimentul va avea loc marți, 19 martie, de la ora 14:30, la POINT și este deschis cineaștilor români și internaționali care vizitează festivalul, precum și publicului larg.
Activiștii și ONG-urile sunt mereu în căutare de metode noi și creative pentru a crește nivelul de conștientizare a problemelor sociale în rândul publicului larg și a decidenților din administrație, iar cineaștii ajung cu greu la subiectele cu impact social. One World Romania a venit în întâmpinarea acestor nevoi și a adus împreună, pentru prima oară în România, profesioniști din ambele domenii, cu scopul de a facilita dezvoltarea de proiecte creative de film documentar despre realități locale.
La prima etapă a ediției din martie 2018 au participat reprezentanți din partea a 13 ONG-uri și 19 regizori și artiști vizuali din 4 țări partenere: România, Bulgaria, Ungaria și Republica Moldova.
Trăim în aceeași regiune, ne confruntăm cu aceleași dileme, scriem și vorbim despre aceleași provocări dar uneori uităm să comunicăm direct. Civil Society Pitch așează față în față cineaști (regizori sau producători de film documentar) și activiști / organizații care luptă pentru apărarea drepturilor omului. Unii o numesc facilitare, alții îi spun pețit. Indiferent de numele dat, ne interesează un singur lucru: încurajăm apariția de noi filme documentare în regiune. Civil Society Pitch oferă cadrul perfect pentru lucru: tutori străini cu vastă experiență în domeniu, mentorat pentru dezvoltare și un premiu consistent celui mai bun proiect.