„Se afla in Europa, dar e greu de atins. Am vazut cateva filme facute despre ea - de obicei regizate de straini. N-am calatorit niciodata pana acolo, la fel ca cei mai multi dintre noi.”, marturiseste regizorul Mark Cousins la inceputul filmului Aici sunt dragoni. Confesiunea lui, referitoare la Albania, se poate aplica oricarei tari mici si indepartate – sau perceputa ca fiind astfel datorita unui complex de factori culturali si geopolitici. Nascut in Irlanda si stabilit in Scotia, Cousins cunoaste din experienta cum stau lucrurile cu natiunile mici cu istorii complicate si rezoneaza la dreptul acestora de a fi reprezentate mai nuantat decat o permit stereotipurile despre ele. In trecut, cand cartografii stiau prea putin despre o zona, scriau in dreptul ei, pe harta, „aici sunt dragoni”. Cand Cousins viziteaza Albania pentru cinci zile, cu ocazia unui festival de film, e coplesit de cicatricile lasate pe corpul tarii de un recent, dar inca dureros „dragon” – regimul Enver Hodja. Contemplandu-i monumentele ruginite si arhiva de film in paragina, Cousins ajunge sa lanseze intrebari mai complexe cu privire la textura realitatii umane post-dictatura si la rolul cinema-ului in conservarea unor portiuni de istorie pe care multi ar prefera sa le vada disparute. Nu veti gasi un exemplu mai briliant de eseu-documentar ca „divagatie cu sens” produsa de un regizor capabil sa vibreze atat la plagile deschise ale arhivelor cat si la cicatricele memoriei colective. „De ce fac acesti oameni lucrurile astea, Enver? Sa fie oare din pricina ranilor lasate de tine?”
AUDIO: Engleză
SUBTITRARE: Română
premii și festivaluri
Festivalul International de Film BFI de la Londra, Marea Britanie, 2013 Festivalul International de Film de la Tirana, 2013