„E interzis sa ucizi. In consecinta, toti criminalii sunt pedepsiti cu exceptia celor care ucid in grupuri mari si in sunet de trompete”, spune motto-ul filmului Actul de a ucide. Indonezia nu a avut comisii ale adevarului si ale reconcilierii, nici procese si nici memoriale pentru victime ale crimelor trecute, asa cum a s-a intamplat in Rwanda si Cambogia. De-a lungul celor 32 de ani ai guvernului militar condus de Generalul Suharto, tara si-a cosmetizat istoria sangeroasa printr-o naratiune oficiala care a glorificat genocidul anilor 1965-1966, cand aproape un milion de presupusi comunisti au fost omorati de catre militiile insetate de sange. O tara in care ucigasii sunt laudati la TV pentru ca au dezvoltat „un sistem mai uman, mai putin sadic de eliminare a comunistilor”. O tara unde nu conteaza drepturile omului, intrucat se ştie ca intotdeauna crimele de razboi sunt definite de catre invingatori.

Descris de catre autorii sai ca un „documentar al imaginatiei”, Actul de a ucide exploreaza acest capitol neatins al istoriei Indoneziei invitand un grup al fostilor „ucigasi de comunisti” sa refaca actiunile lor criminale in stilul filmelor care i-au inspirat. O examinare suprarealista, epuizanta emotional, a atrocitatii umane si responsabilitatii, filmul urmareste traseul terapeutic al unui individ, de la expunerea performativa a celor mai intunecate colturi ale sufletului sau catre intelegerea ororii absolute a actelor sale.