În cadrul atelierului de colaj, participanții se vor cunoaște și vor colabora la realizarea a trei lucrări care aduc împreună perspective diverse asupra cartierului și orașului. Prin combinarea unor imagini, fragmente și impresii personale, ei vor crea reprezentări pentru trei subiecte: Militari vechi și nou, Străzi/drumuri, Cartierul tinerilor și al copiilor. Activitatea devine astfel un exercițiu de co-creație și reflecție asupra identității urbane, un demers de colectare și schimb de povești accesibile, apoi, și altor persoane.