Am încheiat cu succes cea de-a 14-a ediție a festivalului One World Romania care a găzduit ca de obicei câteva dintre cele mai importante evenimente KineDok: lansarea oficială a proiectului cu filmul “Ziua femeii” unde ne-am bucurat să o avem live alături de noi pe regizoarea Dolya Gavanski; a urmat apoi dezbaterea “Impactul social al filmului documentar în comunități mici și mijlocii” unde i-am avut invitați pe Mona Nicoară, Monica Lăzurean-Gorgan, Valer Simion Cosma și Alexandru Solomon; nu în ultimul rând am participat la întâlnirea anuală de lucru cu partenerii noștri din Arad, Bistrița, Brăila, București, Galați, Ploiești, Marin și Zalău. Împreună cu ei am pus la cale cea de-a șaptea ediție KINEDOK.
Vara aceasta continuăm cu forțe proaspete, filme noi și dezbateri provocatoare. Miercuri, 23 iunie, vă invităm la o incursiune în trecut în cadrul evenimentului “Uzina 1 Mai Ploiești, în documentarele epocii”. Demolată aproape în întregime, Uzina 1 Mai era considerată cândva al treilea producător de utilaj petrolier din lume și reprezenta un nucleu important al comunității, nu doar în privința muncii, ci și a activităților sociale și de agrement. Exista astfel o simbioză interesantă între uzină și cartier. Din dorința de a explora mai în profunzime acele vremuri, de la ora 18:30 la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești vor fi proiectate trei documentare din arhiva Sahia Vintage ce vorbesc despre Uzina 1 Mai, dar și despre cartierul muncitoresc construit în jurul fabricii Steagul Roșu din Brașov. Filmele prezentate sunt: “Reportaj de la Steagul Roșu” (Alexandru Sîrbu/ 1956/ 19min), “Uzina” (Slavomir Popovici/ 1963/ 18min), “Iosif Lisowski” (Eugen Popiță, Pantelie Tuțuleasa/ 1963/ 7 min). Proiecția va fi urmată de o dezbatere publică, la care sunt invitați Alexandru Axinte - arhitect; Alin Tomozei, fondatorul Asociatiei ATOM; Victor Săvulescu - fost primar al Ploieștiului și inginer în cadrul Uzinei 1 Mai. Atât Alex Axinte cât și Alin Tomozei sunt urmași ai unor personaje din filmele prezentate și sunt implicați în prezent în proiecte de recuperare a istoriei locale. Discuția va fi moderată de Claudius Dociu, președintele Filialei Prahova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Accesul publicului va fi liber, în limita locurilor disponibile.
Ziua următoare - joi, 24 iunie, vă așteptăm la proiecția unuia dintre cele mai îndrăgite documentare din catalogul KineDok - “Distanța dintre mine și mine” (Regia: Mona Nicoară, Dana Bunescu, 2018, 89 minute, România, SUA). Aceasta va avea loc la ora 20:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din București și va marca începutul unei serii de proiecții KineDok organizate la muzeu, care vor avea loc în fiecare joi pe tot parcursul verii. Vă invităm așadar să fiți cu ochii pe programul lor. Accesul la proiecție este gratuit și se face pe bază de rezervare la 0736598451 sau la adresa programe@mnlr.ro.
În paralel cu proiecțiile-eveniment continuăm și seria de proiecții online pentru cei care nu pot ajunge în locațiile noastre. Astfel, pe 28 iunie, alături de partenerii noștri din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația și Bulgaria vom organiza proiecția internațională a documentarului “Nu s-a întâmplat nimic” (Regia: Barbora Berezňáková, 2019, 82 minute, Slovacia, Republica Cehă). Filmul este o investigație plină de suspans a evenimentelor misterioase ce s-au petrecut în conexiune cu răpirea fiului președintelui slovac în anul 1995.
Vă dorim tuturor o vară frumoasă și mai puțin furtunoasă, și ne vedem la proiecții!