Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania dă startul campaniei de presale pentru cea de-a 18-a ediție, în cadrul căreia își propune să vândă cel puțin 500 de abonamente pentru ca festivalul să se desfășoare în cele mai bune condiții. Abonamentele Early Bird, disponibile pe Eventbook.ro la prețul promoțional de 200 de lei, reprezintă un vot de încredere acordat festivalului și permit accesul atât la evenimentele fizice, cât și la selecția de filme online. În București, festivalul se va desfășura între 4 și 13 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco și Cinema Union. Ulterior, o bună parte din titlurile prezentate vor fi disponibile și pentru streaming online, de pe teritoriul întregii țări, între 14 și 30 aprilie.
Pornind de la ideea că fiecare dintre noi trăim în bule informaționale, OWR18 propune publicului să iasă din acestea în cadrul unei ediții speciale, îndreptate mai mult spre dialog. „M-auzi?!” este sloganul ediției care vine cu o abordare nouă a experienței de festival și îndeamnă la comunicare și apropiere într-o societate tot mai scindată de crize și discursuri extremiste. Astfel, programul care va fi dezvăluit în curând va fi unul mai lejer și va cuprinde mai multe evenimente comunitare și proiecții urmate de discuții informale extinse, care vor permite o interacțiune sporită între spectatori, invitați și echipă, precum și posibilitatea de a ne cunoaște unii pe alții.
„Natura colectivă a programului se va manifesta în mai multe evenimente speciale care accentuează nevoia de dialog și înțelegere. În această epocă a polarizării, în care perspectivele sunt adesea reduse la contraste dure cu puțin loc pentru nuanțe sau dialog, trebuie să ne concentrăm pe construirea de punți de înțelegere. Simpla respingere sau stigmatizare a opiniilor diferite nu abordează cauzele profunde ale diviziunii, mai degrabă, le adâncește. Scopul nostru este de a crea un dialog peste timp și generații – o conversație care să conecteze trecutul și prezentul, promovând înțelegerea și reflecția între noi toți”, au declarat curatorii ediției, Anca Păunescu și Andrei Tănăsescu.
„M-auzi?!” e și întrebarea pe care și-o pun Maia și Cabiria Morgenstern în primul teaser video din campania OWR18. Duetul mamă-fiică încearcă să se înțeleagă una pe cealaltă, însă bulele din care fac parte fiecare le stau tot timpul în cale.
Echipa completă a campaniei video:
Concept, regie: Andreea Lăcătuș, Alexandru Solomon
Imagine: Tudor Platon
Montaj: Maria Bălănean
Sunet: Marin Cazacu
Colorizare: Ștefania Grigorescu
Sprijin tehnic: Dan Zărnescu, wearebasca
Artiști: Maia și Cabiria Morgenstern, Eugen și Luca Istodor, Paula Dunker, Carmen Coțofană, Alina Șerban, Mihai Mihalcea, Gianina Cărbunariu
Mulțumiri speciale: CNDB, wearebasca, Claudiu Mitcu, Micro FILM
Totodată, ținând cont de simbolistica ediției cu numărul 18 și de una dintre liniile curatoriale, preocupată de trecerea timpului și de schimbare în toate formele sale, OWR lansează și campania #CrescutCuOWR, de conștientizare a impactului pe care festivalul l-a avut în cei 17 ani de existență. Spectatorii care au participat la edițiile precedente și au o relație îndelungată cu festivalul sunt încurajați astfel să-și povestească amintirile pe canalele de social media (Facebook, Instagram, TikTok), folosind hashtag-ul #CrescutCuOWR și dând tag paginii oficiale (@oneworldromania).
***
Ne puteți urmări pe:
oneworld.ro | Facebook | Instagram | YouTube | TikTok
***
ORGANIZATOR: Asociația One World Romania
PARTENERI INSTITUȚIONALI: Administrația Fondului Cultural Național, UNHCR – Agenția ONU pentru Refugiați, Konrad-Adenauer-Stiftung e. V. – Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est, Institutul Cultural Român, Goethe-Institut București
BILETE PRIN: Eventbook.ro
PARTENERI MEDIA: RFI România, Radio România Cultural, Scena9, Revista Matca, Revista ARTA, Revista FILM, Zile și Nopți, Școala9, Mindcraft Stories, Films in Frame, Film Menu, LiterNet, Cinepub, The Institute
FESTIVALUL A FOST FONDAT ÎN 2008 DE: Centrul Ceh București
Alți parteneri ai evenimentului, atât noi cât și de tradiție, sunt în curs de confirmare.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Înființată în 2009, Asociația One World Romania organizează anual la București singurul festival de film documentar și drepturile omului din țară, One World Romania. Asociația lucrează cu filmul documentar ca vehicul pentru dialog social și politic, ca fereastră spre lume și mediu ce provoacă la reflecție. Prin activitățile sale, asociația sprijină evoluția cererii de documentar în România, ceea ce a condus în ultimii ani la un interes crescut pentru acest gen, atât în ceea ce privește publicul larg, cât și în cadrul unor programe educaționale.