EN
Warm-up OWR #17, Focus Ucraina: proiecție Photophobia, pe 24 februarie la Elvire Popesco
15 februarie 2024

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război. Proiecția Photophobia marchează 2 ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Elvire Popesco. 

Biletele se pot lua de pe Eventbook. 

Photophobia este prima proiecție de warm-up în pregătirea festivalului One World Romania #17. Abonamentele early bird pentru festival s-au pus în vânzare pe Eventbook

PHOTOPHOBIA 
Regie: Ivan Ostrochovský, Pavol Pekarčík
Documentar – Slovakia, Czech Republic, Ukraine – 2023 – 1h10 - VO UA, RU SUB RO, EN
 
Într-o dimineață rece de februarie, Niki, în vârstă de 12 ani, și familia sa ajung la o stație de metrou din Harkiv pentru a se adăposti din calea terorii războiului de afară. Pentru familia lui Niki, lumina zilei este sinonimă cu pericolul de moarte, iar băiatului nu i se permite să părăsească stația, unde trăiește sub incandescența neîntreruptă a neoanelor. Hoinărind printre vagoane abandonate și peroane, Niki o întâlnește pe Vika (11 ani) și în fața sa se deschide o lume nouă. Pe măsură ce legătura dintre ei devine din ce în ce mai puternică, cei doi copii își găsesc din nou curajul să lase razele soarelui să le lumineze fețele.

Premii și festivaluri: Europa Cinemas Label Award în secțiunea Giornate degli Autori, Festivalul de Film de la Veneția 2023
 
Trailer: aici

Proiecția este organizată cu sprijinul EUNIC România și face parte din programul International Literature Festival Odessa (ILO), a 9-a ediție, care se ține la Goethe Institut din București în perioada 22 - 25 februarie 2024. Este prima oară când Bucureștiul găzduiește Festivalul Internațional de Literatură din Odesa, un eveniment literar lansat în 2015, care, din cauza războiului, a devenit itinerant.