ATELIERE
EN
Life on pause, de Anthoniy Hristov, este câștigătorul Civil Society Pitch 5
16 aprilie 2024

Civil Society Pitch, programul intensiv de dezvoltare pentru regizori de film documentar și reprezentanți ai ONG-urilor organizat de Asociația One World Romania, s-a încheiat săptămâna trecută în cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania, cu un pitch public la care au participat cinci proiecte din România, Bulgaria și Ungaria.

Life on pause, regizat de Anthoniy Hristov și conceput în colaborare cu Single Step (Bulgaria), a câștigat premiul în valoare de 4.000 de euro pentru dezvoltare, desemnat de un juriu format din Elena Martin, producătoare de film documentar; Martichka Bozhilova, producătoare, directoarea Balkan Documentary Center și Sofia DocuMental Film Festival; și Viera Čákanyová, regizoare de film documentar.

„Cu un acces excelent la protagoniști și o puternică motivație personală legată de subiect, acest proiect de film documentar promite să transmită perspective multistratificate despre ceea ce înseamnă să fii o persoană queer în societatea contemporană. Pentru a atinge acest scop, proiectul utilizează o structură narativă convingătoare și abordează subiectul cu stringență și sensibilitate în același timp.” – motivarea deciziei juriului.

În februarie 2023, Curtea Supremă din Bulgaria a dat o lovitură devastatoare, hotărând că persoanele transgender nu vor mai avea dreptul să-și schimbe documentele personale, zguduind o comunitate deja aflată sub atac. Cum să exiști într-o țară al cărei întreg sistem juridic și administrativ nu-ți recunoaște existența? Life on pause este un documentar creativ despre Gabriela, Eda și Valentin, trei tineri transgender plini de viață, care luptă împotriva discriminării din partea statului, își afirmă personalitatea și își revendică locul în societate împotriva tuturor obstacolelor, în Bulgaria, frontiera europeană a drepturilor omului.

 

 

Anthoniy Hristov a absolvit în 2020 Producția de film, cu specializare în Regie, la Universitatea de Arte din Bournemouth. El și-a făcut simțită prezența în industria de film din Bulgaria în 2022, fiind selectat pentru competiția anuală de film a fundației Stoyan Kambarev. Filmul său, Flea, i-a adus premiul juriului la această competiție. Continuându-și educația, Anthoniy a finalizat în 2023 un masterat în Regie de film la Academia Națională de Teatru și Film din Sofia. Același an a marcat un moment semnificativ în cariera sa, deoarece a obținut finanțare și a produs cel mai ambițios scurtmetraj de ficțiune al său până în prezent, Cats Have No Roots, care include animație 2D.

Life on pause reprezintă primul documentar de lungmetraj al lui Anthoniy. Proiectul are o semnificație personală pentru el ca bărbat transgender care – înainte de decizia restrictivă a Curții Supreme – și-a modificat cu succes indicatorul de sex și numele din documentele personale, în 2018. Conexiunea sa intimă cu subiectul îmbogățește filmul cu autenticitate și o înțelegere profundă a nuanțelor implicate în experiența transgender.

„Sunt extrem de recunoscător că Civil Society Pitch m-a încurajat să încep dezvoltarea proiectului Life on pause și că oferă un spațiu și îndrumare pentru tineri regizori ca mine. De asemenea, aș dori să mulțumesc mentorului meu din program, Mona Nicoară, și producătoarei mele, Svetla Turnin, pentru tot ajutorul pe care mi l-au oferit mie și proiectului până în acest moment. Trebuie să spun că toate proiectele din acest an au fost extrem de interesante și sunt recunoscător că am avut ocazia să întâlnesc și să am posibilitatea să prezint alături de toți acești tineri profesioniști. Sper că voi putea vedea pe ecran fiecare dintre proiectele prezentate. Sunt foarte recunoscător juriului pentru înțelegerea cauzei și susținerea misiunii pe care o reprezintă Life on pause. Sunt plin de speranță că realizarea acestui film va fi un sprijin și o pledoarie pentru drepturile persoanelor transgender și mai buna înțelegere a luptelor lor. Mulțumesc!” – Anthoniy Hristov

Fundația Single Step a fost înființată în noiembrie 2016 cu misiunea de a sprijini tinerii din comunitatea LGBTI și părinții, prietenii și susținătorii lor în procesele de dobândire a auto-conștientizării, coming out și afimare a orientării sexuale și identității de gen. Fundația a înființat, de asemenea, The Steps – primul spațiu social multifuncțional din Bulgaria pentru persoanele LGBTQI și aliații lor.

Pitch-ul a avut loc pe 13 aprilie la Centrul Ceh București, iar câștigătorul a fost anunțat la Gala de închidere One World Romania, de la Cinemateca Eforie, înainte de o proiecție sold out a câștigătorului de la Berlinale, No Other Land.

Celelalte proiecte, de Fanni Hatházi, Kosta Karakashyan, Alexandru Ioan Oiță și Anelise Sălan, sunt toate în stadii avansate de dezvoltare și au parcurs un drum lung de când au fost selectate în program în martie 2023, când 16 reprezentanți ai ONG-urilor și 18 regizori au participat la trei zile de atelier. Participanții au fost îndrumați de mentorii programului – cineaștii Mona Nicoară, Oliver Sertic și Radu Ciorniciuc.

 


 

ORGANIZATOR

Asociația One World Romania

PROGRAM CO-FINANȚAT DE

Administrația Fondului Cultural Național

PARTENERI

Balkan Documentary Center (Bulgaria), Festivalul internațional de documentar de drepturile omului VERZIO (Ungaria), MOLDOX Lab (Republica Moldova), Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Universitatea Națională de Arte București, Masterul de Antropologie SNSPA, Masterul de Studii Vizuale și Societate SNSPA (România)

LOCAȚII

Centrul Ceh București, KAS Rule of Law Programme South East Europe

Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Civil Society Pitch este un program intensiv de dezvoltare de film documentar creat pentru ONG-uri și cineaști din Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova și România. Programul urmărește să faciliteze dialogul între activiști și regizori, artiști sau antropologi vizuali, și să stimuleze crearea unor noi proiecte de film documentar care abordează teme sociale și drepturile omului.