EN
TAG
OWR16
Retrospectiva Jocelyne Saab la București
7 aprilie 2023

Ultima zi de proiecție a retrospectivei Jocelyne Saab a avut loc la Cinema Elvire Popesco. Timp de patru zile, filmele unei dintre cele mai importante regizoare din lumea arabă au fost prezentate publicului român de către cercetătoarea și curatoarea independentă specializată în cinemaul arab, Mathilde Rouxel.

Să ai șansa să vezi filmele lui Jocelyne Saab în cinema e una dintre cele mai frumoase experiențe cinematografice pe care le-ai putea trăi! Felicitări One World pentru selecția minunată pe care o aveți și vă mulțumesc că am avut ocazia să descopăr o regizoare atât de puternică, cu o viziune extraordinară în lucrările esențiale pe care le-a lăsat moștenire publicului pentru a le descoperi. Jocelyne Saab a scris istoria documentarului!” spune Maria Stamati în timp ce iese din sala de cinema.

Mathilde a cunoscut-o pe Jocelyne în timp ce își făcea lucrarea de doctorat. „Era mică de statură și putea să se strecoare cu camera oriunde. Lucra pentru televiziunea franceză, dar își expunea mereu punctul de vedere libanez” ne spunea Mathilde în timp ce ne pregăteam pentru interviul filmat. 

După proiecții, publicul a avut ocazia să asiste la o discuție cu cercetătoarea Mathilde Rouxel, moderată de curatorul Festivalului One World Romania ediția a 16-a,  Andrei Tănăsescu. „Am dorit sa oferim publicului o incursiune scurtă, dar succintă în esențialul filmografiei lui Jocelyne Saab - acel instinct perseverent de a explora istoria în curs de realizare dintr-o perspectivă diferită de cea ‘dominantă’, conștientă de intersecția dintre putere, ideologie și umanitatea care se lasă cuprinsă de acestea” spune curatorul Festivalului One World Romania ediția a 16-a  Andrei Tănăsescu.

Cinematografele au fost aproape pline de fiecare dată, ceea ce face munca lui Jocelyne valorificată. „Am fost plăcut surprins de numărul de participanți la această retrospectivă, care a adus un public variat. M-am bucurat să văd fețe familiare la fiecare proiecție, până la final, iar acestea au fost foarte receptive și curioase să afle mai multe despre istoria cinematografiei libaneze.” comentează Mathilde Rouxel după cele patru zile de proiecții.

 „A fost incredibil să vedem un public atât de mare - o confirmare a faptului că există o curiozitate, o dorință reală de a explora și de a înțelege mai bine cinema-ul și istoria prin intermediul unei perspective la care adesea nu avem acces” adaugă Andrei Tănăsescu.

Cercetările despre viața și munca regizoarei lumii arabe pot fi descoperite în lucrarea „The Films of Jocelyne Saab” editată de Mathilde Rouxel și Stefanie Van De Peer. Cartea poate fi găsită în câteva exemplare la echipa One World Romania, iar pentru multe alte detalii puteți contacta direct Jocelyne Saab Association