Cei mai mari scriitori realiști au cultivat incredibila putere revelatorie a anecdotei în aparență banale, dar care conține de fapt înăuntrul ei toate coordonatele unor problematici atât de ample încât basculează invariabil în abstract dacă nu sunt particularizate. De la o anecdotă tragi-comică pornește și filmul lui Luka Beradze: în cadrul campaniei sale electorală din 2012, președintele de atunci al Georgiei, Mikheil Saakashvili, a promis cetățenilor celor mai dezavantajați că le va schimba dantura pe banii partidului în fruntea căruia se afla. Mulți locuitori din zonele rurale nu au vrut să rateze această oportunitate neașteptată. Dar finalul poveștii este pe atât de brutal pe cât este, în fond, de previzibil: partidul prezidențial a pierdut alegerile, iar etapa înlocuirii dinților extrași a devenit încă o relicvă în lunga serie de promisiuni electorale răsuflate care năpăstuiește toate sistemele democratice. Beradze merge într-un sat unde un număr însemnat de bătrâni a marșat la strategiile populiste ale fostului președinte pentru a constata violența inscripției ipocriziei politice în înseși trupurile locuitorilor. Dar în urma observației sale subtile și vibrând de tandrețe a cotidianului acestui spațiu, rămânem măcar cu impresia aparent paradoxală că această umilință le-a redat sătenilor demnitatea și încrederea în nimeni alții decât în ei înșiși și în propria lor comunitate. (Liri Alienor Chapelan)