De obicei, filmul de ficțiune este cel creditat cu cea mai mare capacitate de a descrie chinurile prin care trece un credincios încercând zadarnic să extragă o reacție oarecare de la un Dumnezeu distant, mut și surd. Ceva din întunecimea și violența sentimentelor din marile filme ale unui Bergman despre tăcerea lui Dumnezeu traversează documentarul lui Elvis Sabin Ngaïbino, dar aici, fundalul unei Europe laice, unde religia persistă mai curând ca o relicvă culturală, este înlocuit de spațiul african tradițional, unde credința colonizatorului a fuzionat într-un straniu și extrem de trainic melanj cu diversele forme de misticism local. În acest context evoluează Reine și Rodrigue, părinți a trei copii, care se zbat zilnic nu doar să-și asigure traiul zilnic, ci și pe de-o parte să facă față și pe de altă parte să ascundă boala care îi macină pe amândoi, HIV-ul. Fiind dată situația, religia catolică înflăcărată, aproape războinică pe care o practică și o propovăduiesc este deopotrivă un sprijin - spiritual, dar și financiar - și povara din titlu, în măsura în care boala lor rămâne asociată în mintea celor mai mulți cu impuritatea și păcatul. Camera lui Ngaïbino privește lupta cotidiană a celor doi protagoniști cu un fel de teroare sacră, fără să ignore nici momentele de tandrețe între ei, unde ar fi de fapt de găsit harul divin pe care îl caută amândoi cu atâta înverșunare. (Liri Alienor Chapelan)