Într-o dimineață rece de februarie, Niki, în vârstă de 12 ani, și familia sa ajung la o stație de metrou din Harkiv pentru a se adăposti din calea terorii războiului de afară. Pentru familia lui Niki, lumina zilei este sinonimă cu pericolul de moarte, iar băiatului nu i se permite să părăsească stația, unde trăiește sub incandescența neîntreruptă a neoanelor. Hoinărind printre vagoane abandonate și peroane, Niki o întâlnește pe Vika (11 ani) și în fața sa se deschide o  lume nouă. Pe măsură ce legătura dintre ei devine din ce în ce mai puternică, cei doi copii își găsesc din nou curajul să lase razele soarelui să le lumineze fețele.