Mai mulți refugiați ucraineni, încercând să fugă din calea războiului, ajung să fie transportați de aceeași mașină. Această dubă devine un refugiu tranzitoriu, o zonă intimă a mărturisirilor și confidențelor. Conversațiile sincere dintre pasageri și șofer despre viață, neliniști, vise și așteptări creează un portret colectiv, iar amestecul dintre apropiere și distanță emoționează. În aceeași măsură, filmul cineastului Maciek Hamela reflectă și o mărturie a imensei mobilizări în rândul popoarelor învecinate, în cazul acesta al polonezilor, fiecare încercând să fie cât mai util pentru cei aflați în nevoie. Vehiculul se transformă într-o mică utopie a solidarității fără granițe, unde principiul care guvernează este „Împreună spre ceva mai bun”. Tot ce trebuie să faci este să te uiți în oglinda retrovizoare. (Carmen Lascoiu)