Anul acesta ajungem la cea de-a 19-a ediție și, deși e una „La limită”, de austeritate, vrem să ducem mai departe tot ce am construit împreună până acum. Mai mult ca oricând, vrem să deschidem festivalul către voi, cei care îi dați sens, energie și viitor – motiv pentru care am deschis mai multe open call-uri! Fie că ești la liceu și vrei să faci parte din Juriul care acordă singurul premiu din festival, te numeri printre noile voci din filmul documentar sau îți dorești să te implici în organizarea din culise, te invităm să ni te alături. Ne vedem la OWR19?

Open call Zilele Liceenilor
Prin proiecții de film documentar, ateliere de educație civică și emoțională și întâlniri cu organizații ale societății civile, programul educațional Zilele Liceenilor oferă adolescenților un spațiu de reflecție, dialog și învățare. Cea de-a treia ediție va avea loc între 27 și 28 aprilie la Muzeul Național al Țăranului Român, iar înscrierile sunt acum deschise. Participarea la toate evenimentele este gratuită și se adresează cu precădere elevilor și profesorilor din București și din împrejurimi.
De asemenea, în pregătirea festivalului, organizăm și un atelier de educație prin film documentar dedicat profesorilor. Acesta va avea loc pe 28 martie, de la ora 10:00 la Goethe-Institut București, iar înscrierile sunt deschise până pe 26 martie.

Open call Juriul Liceenilor
Dacă ești la liceu în București, nu rata șansa de a face parte din Juriul Liceenilor. Timp de cinci zile, vei viziona și analiza filme documentare din selecția festivalului împreună cu alți 14 elevi ca tine și, sub îndrumarea tutorilor Nicoleta Fotiade (formatoare în educație media și președinta Mediawise Society) și Ionuț Mareș (jurnalist și critic de film), vei deprinde noțiuni utile care țin de drepturile omului, participare civilă și film documentar. În plus, la final vei avea ocazia să alegi alături de colegii tăi de echipă filmul care va fi premiat la Gala de închidere. Aplică aici până pe 31 martie.

Open call voluntari
Contribuie și tu la organizarea festivalului! Ca voluntar OWR19 vei cunoaște oameni din industria de film și din societatea civilă, îți vei face prieteni noi cu interese similare și vei avea parte de o experiență pe care vei vrea să o repeți. Pentru că nu lăsăm austeritatea să ne dea înapoi și îți promitem că suntem la fel de distractivi ca și până acum! Aplică aici până pe 10 aprilie. Știi pe cineva care vrea să aplice dar nu cunoaște limba română? Avem și formular în engleză, aici.

Open call Emerging Voices
Îi vrem din nou alături de noi pe cineaștii aflați la început pe drum care au ceva important de spus! Dacă ai realizat cel puțin un scurtmetraj documentar sau hibrid despre un subiect legat de drepturile omului, înscrie-te acum în programul Emerging Voices. Trei cineaști selectați își vor prezenta filmele în cadrul festivalului, în fața profesioniștilor din industrie și din societatea civilă, vor lua parte la discuții și evenimente de networking, și vor primi acces la o întreagă rețea de sprijin profesional. Deadline: 3 aprilie.
ORGANIZATOR: Asociația One World Romania
PROIECT CULTURAL CO-FINANȚAT DE: Administrația Fondului Cultural Național
PARTENERI INSTITUȚIONALI: Muzeul Național al Țăranului Român – Cinema Muzeul Țăranului, Ambasada Franței în România, Institutul Francez din București – Cinema Elvire Popesco, Arhiva Națională de Filme – Cinemateca Eforie, Institutul Cultural Român, DACIN-SARA, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Goethe-Institut București, UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați – Reprezentanța în România, Ambasada Regatului Danemarcei în România, Centrul Ceh București, Ambasada Republicii Cehe în România, Institutul Italian de Cultură din București, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București
PARTENER CORPORATE: Groupama
SPAȚII PARTENERE: Apollo111 Cinema, Echoes Haus, Lokal, Seneca Anticafe
PARTENERI ZILELE LICEENILOR: Muzeul Național al Țăranului Român – Cinema Muzeul Țăranului, Arhiva de Imagine MȚR, Institutul Polonez din București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Asociația Pe Stop, Asociația Techsoup, Incubatorul Civic Digital, Organizația Salvați Copiii România, VIS - Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, Tineri pentru Tineri, Romanian Angel Appeal
PRIETENII OWR: Konrad-Adenauer-Stiftung e. V. – Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est, Centrul Național al Dansului București, Expert Forum (EFOR), F-Sides, Asociația Copii pentru Viitor, Greenpeace România, Snoop, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice, Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), co/laborator film, microFILM, PRISMA FILM, Mediawise Society, Sahia Vintage, KineDok
BILETE PRIN: Eventbook.ro
PARTENER DE MONITORIZARE: mediaTRUST România
PARTENERI MEDIA: RFI România, Radio România Cultural, Scena9, IQads, Revista FILM, Zile și Nopți, Școala9, Cărturești, Films in Frame, Film Menu, LiterNet, Modern Times Review, Like5.ro, Cinepub, Cinefilia, Happ.ro
FESTIVALUL A FOST FONDAT ÎN 2008 DE: Centrul Ceh București
Alți parteneri ai evenimentului, atât noi cât și de tradiție, sunt în curs de confirmare.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.