Anul trecut am lansat programul pilot Emerging Voices, dedicat creatorilor de documentar nedebutați în lungmetraj. Programul s-a extins în proiectele din toamnă ale asociației, parte dintre artiștii selectați fiind invitați și la alte evenimente și activități.
Continuăm și anul acesta! În ciuda unei ediții de austeritate, ne dorim să contribuim cât putem de mult la susținerea documentariștilor.
Programul se desfășoară în timpul Festivalului One World Romania și este deschis inclusiv studenților și proaspeților absolvenți care au realizat cel puțin un scurtmetraj documentar sau hibrid care abordează un subiect legat de drepturile omului.
Pentru noi contează atât scurtmetrajele înscrise, cât și viziunea autorilor lor – ne dorim cineaști interesați de lumea din jur, dispuși să contribuie la comunitățile din care fac parte.
Cineaștii selectați vor beneficia de o proiecție specială urmată de un dialog extins, la care vor fi invitați profesioniști din industria cinematografică și societatea civilă, evenimente de networking (întâlniri, cocktailuri etc.) și vor fi primii care vor afla de oportunitățile de peste an, ca parte din comunitate.
Sperăm ca proiectul să genereze interesul și efervescența spre care tindem și să ducă la crearea unei rețele extinse de sprijin pe termen lung.
AUDIO:
SUBTITRARE:
26
aprilie,
duminică
Cinemateca Eforie
20:00
Program OWR de susținere a noilor voci din filmul documentar, urmat de un dialog extins cu regizorii