Cineasta Aïcha Chloé Borro, stabilită în Franța de peste un deceniu, se întoarce în țara ei natală, Burkina Faso, cu ocazia morții unchiului ei, tată a 22 de copii și patriarhul familiei pe care ea a lăsat-o în urmă. Spectatorul presimte că va asista la șocul cultural dintre regizoarea occidentalizată și rudele ei profund ancorate în obiceiurile și mentalitatea locală, dar discursul filmului este mult mai complex de-atât. Borro nu-și fixează camera asupra fricțiunii dintre lumea occidentală și cea africană, ci asupra fisurilor din ce în ce mai numeroase și profunde care parcurg o așa-zisă societate tradițională, care își fac apariția în film odată cu polemica cu privire la destinul care i se rezervă casei patriarhului. O parte din familie dorește s-o vândă; cealaltă parte consideră că este un spațiu inalienabil, care a văzut născându-se și murind generații de strămoși. Datorită empatiei, subtilității, dar și puterii expresive și talentului de generalizare a particularului ale lui Borro, o dramă în fond banală, prin care trec majoritatea familiilor, devine un expozeu despre consecințele civilizaționale ale modernizării accelerate, post-colonialismului și globalizării, cu o tușă de magie - spiritele străbunilor nefiind niciodată departe. (Liri Alienor Chapelan)