The Stimming Pool este un lungmetraj experimental – uneori chiar fantastic – hibrid, co-regizat de un colectiv de artiști cu autism, Neurocultures Collective, și regizorul Steven Eastwood, care vă invită într-o lume neuro-diversă în mijlocul logicii unduitoare a mediilor neuro-tipice.

Arta militantă de calitate are avantajul de a reuni pasiunea argumentării tipică retoricii activistului cu observația sensibilă și accesul privilegiat și totuși neintruziv la o realitate pe care îl oferă cinemaul când este utilizat pentru funcția lui de document. Filmul de față urmărește eforturile tânărului Basel Adra, un locuitor din Masafer Yatta, o zonă aflată sub ocupație israeliană în urma Războiului de șase zile, de a evita radierea totală a prezenței palestiniene din regiune. În mod regulat au loc acțiuni de expulzare a sătenilor, și chiar și în lipsa acestora, hărțuirea fizică și psihologică și tensiunea permanentă viciază orice încercare a oamenilor de a duce o viață normală. În acest context, Basel îl întâlnește pe Yuval, un jurnalist israelian sensibil la cauza palestiniană, iar între ei se dezvoltă o prietenie complicată de amestecul unei cauze comune, dar și unui nivel de înțelegere a acesteia profund diferite: Basel își percepe lupta ca pe o moștenire dar și un destin implacabil; Yuval știe că pentru el este o alegere la care poate oricând renunța. Totuși, faptul că acest film, efortul colectiv a doi israelieni și doi palestinieni, există insuflă speranța că nicio barieră nu este de netrecut și nicio rană colectivă nu este de nevindecat.

La 10 ani după lansarea filmului său epic Maidan, Sergei Loznitsa își reia cronicile ucrainene, documentând lupta țării împotriva invaziei rusești. Filmat pe o perioadă de doi ani, filmul compune o frescă monumentală a unei nații hotărâte să-și apere dreptul de a exista, prezentând o dovadă finală și unică a rezistenței ucrainene în fața invaziei barbare.

Un tânăr cineast care studiază la Institutul de Cinema din Alexandria (AHIC) se luptă cu un conflict interior; împărțit între loialitatea sa profundă pentru orașul natal, Alexandria, și dorința arzătoare de a se imersa în vibranta lume a filmului din Cairo, agitata capitală a Egiptului.

Rodica, Maria și Patrick sunt români expatriați în Bruxelles. După mai multe întâlniri cu ei, am decis de comun acord să colaborăm la un proiect cinematografic. Un film despre gama largă a iubirii, despre momentele în care ne străduim profund să ne conectăm, dar tot ce reușim să facem este să ne rănim reciproc. (Ana Vîjdea)

Zuzia, o adolescentă foarte sensibilă și înzestrată artistic, se luptă cu dependență. Fratele ei, regizorul filmului, încearcă să-și dea seama ce lucruri s-au întâmplat în familie care au făcut-o pe Zuzia să cadă în adicție.

Pornind de la pretextul narativ oferit de un articol de cotidian – un jurnal ţinut de o textilistă din Slobozia – Jurnalul Floricăi S e o odă jovială adusă feminității colective din mediul industrial altoită pe două motive familiare ale epocii: discrepanţa vechi-nou (vezi Slobozia Veche vs. Slobozia Nouă) şi traseul emancipator, sat-oraş, al personajelor feminine centrale.

Este arta o formă de activism? Poate arta să aibă o identitate feminină sau feministă? Acest film explorează reinterpretarea hipersexualizată a conceptului demodat de „bimbo” și contrastează această perspectivă cu realitatea unei societăți patriarhale, împotriva careia femeile din România continuă să lupte.

Cum se simte să crești în timp de război? Într-un documentar colaborativ dezvoltat chiar de ele, nouă tinere femei ucrainene ne oferă o perspectivă unică a vieții lor în Ucraina și Germania. Cât timp îți mai revine ție când frica și grija pentru familie și alți oameni sunt omniprezente?

Solid as a Rock este un scurt documentar din perspectiva unei activiste climatice în vârstă de 16 ani. În această poveste personală, ea vă ia de mână și vă povestește despre nesupunerea civilă ca sursă de speranță. Ce o împinge să protesteze? Cum este să fii arestată? Care sunt gândurile ei cu privire la viitor?

Cum să dispari este un film anti-război în adevăratul sens al cuvântului, căutând posibilități pentru pace în cel mai improbabil loc al unui joc de război. Este un omagiu adus nesupunerii și dezertării - atât în războiul digital, cât și în cel fizic-real.

Acest personal scurtmetraj documentar eseistic spune povestea unui soldat care nu a vrut niciodată să devină asta. Alegerea sa de a nu apăsa niciodată pe trăgaci devine sfidarea care îl duce la închisoarea militară. Pretinzând o tulburare mintală, reușește să scape de prima linie, trecând printr-o internare la o clinică de psihiatrie, înainte să ajungă înapoi acasă, în Belgrad, în ziua în care NATO începe să bombardeze întreaga țară.

În primăvara anului 2022, Masha se pregătește să părăsească Rusia – propria patrie care acum s-a schimbat. Plecarea se transformă într-un lanț de despărțiri neașteptate: mama sa moare de cancer, iubitul ei fuge de recrutarea în armată, totul, inclusiv vechiul ei sine, se destramă. Modul ei de a face față durerii este să surprindă totul cu camera foto. Furia o ghidează spre o emigrare interioară către scena underground locală, devenită un loc de evadare pentru tinerii ruși. Acest caleidoscop de cioburi surprinde nu numai spiritul vremii, ci și personalitatea regizoarei, care se năruie pe fundalul tulburărilor globale.

În 1919, poetul, dandy-ul și predicatorul de război italian Gabriele D’Annunzio a ocupat orașul Fiume. Locuitorii din Fiume, astăzi numit Rijeka, repovestesc și reinterpretează povestea bizară a ocupației de 16 luni a orașului, într-o călătorie cinematografică brutal de factuală, dar îndrăzneț de punk.

Când Cineastului i se spune că următorul său film ar trebui să fie despre crimă, sex sau faimă pentru a fi finanțat, ia lucrurile în propriile mâini și începe să filmeze la el acasă cu o distribuție de personaje legate de propria sa viață. Doi constructori britanici, angajați să schimbe gardul grădinii, înlătură temporar bariera dintre casă și un vecin pakistanez. Un bărbat slovac fără adăpost o farmecă pe menajera columbiană a cineastului să-l lase înăuntru și testează ideile tuturor despre limite și ospitalitate.

După mai mult de un deceniu, Farah se întoarce în orașul său natal, Tripoli, în Liban pentru a locui cu tatăl său, un văduv în vârstă, Mustapha. Diferențele lor generaționale duc deseori la perspective contradictorii despre instabilitatea politică a țării, îngreunând comunicarea dintre ei. Pe măsură ce sănătatea lui Mustapha se deteriorează și revoluția din octombrie 2019 erupe la nivel național, poezia devine șansa lor pentru o ultimă conversație.