Ce faci atunci când nu ai la îndemână arhive foto-video pentru a-ți susține filmul consacrat fix unui eveniment istoric – în acest caz, revolta populară din Casablanca anului 1981 împotriva creșterii prețului la alimente? Dar atunci când, mai grav, însăși conceptul unei astfel de arhive e un subiect tabu în propria familie? Mulți s-ar resemna. Ca orice cineast care se respectă, Asmae El Moudir știe că asta nu e o opțiune. Căci a regiza înseamnă, în primul rând, a face imagini – chiar și la propriu: a le confecționa de la zero, a le atinge înainte de a le vedea. Partea bună e că, în aceeași familie, se găsește un grozav artizan: tatăl regizoarei și-a transpus cartierul locuinței într-o splendidă dioramă care respectă pliurile realității. Partea proastă e că asta o înfurie și mai tare pe Zahra, bunica aflată la originea interdicției (represiune? Tradiționalism? Delir?), ajunsă acum o venerabilă hoașcă ce nu și-a pierdut nimic din capacitatea de a-i teroriza pe cei dragi. Pentru cineastă, „Mama tuturor minciunilor” înseamnă deopotrivă ocazia de a pansa niște răni – încercarea de a o înțelege pe femeia aceasta e pasionantă – și a deschide unele și mai adânci, specifice acestui plonjeu într-o intimitate vertiginoasă. (Victor Morozov)