„Dumnezeul dintre noi” e în egală măsură un film despre libertate și despre limitele sale. Chestionând raportul propriei familii lărgite cu religia protestantă, cineasta Rebecca Hirneise transformă acest spațiu deschis de obiectivul camerei într-unul al întâlnirii și al dezbaterii. Rezultatul nu poate fi decât contradictoriu: discuțiile se avântă până departe, înspre străfunduri psihologice și motivații ce țin de sfera intimă – sau nu. Bazat pe relația fiecăruia cu Dumnezeu, filmul desenează cercuri concentrice în jurul ideii de credință, de la simplă curiozitate la fanatism obtuz la părerile celuilalt. Un tablou familiar populației practicante din Austria descrie perfect această diversitate de opinii: vedem acolo, de o parte, o poartă larg deschisă către un drum plin de oameni ce se distrează, și care culminează într-un incendiu dezastruos; și, de cealaltă parte, un intrând abia ghicit, care conduce spre împlinirea din ceruri. Între aceste două alternative, cineasta încearcă să-și găsească un drum adecvat propriilor convingeri – și, în același timp, să își provoace membrii familiei la un gest introspectiv, capabil să dezvăluie mai mult din cine sunt aceștia de fapt. (Victor Morozov)