Eyal Sivan este un regizor de film documentar și teoretician, renumit pentru pozițiile sale politice intransigente și pentru modul în care utilizează filmul ca instrument în a chestiona și revizui narațiunile dominante despre trecut și prezent.
Fie că este angajat în observație directă sau într-o decodare a modului în care mediile vizuale sunt instrumentate în construcția istoriei și a ideologiilor, Eyal Sivan s-a distins ca o figură remarcabilă în rândul cineaștilor angajați politic prin perspectiva sa provocatoare, care privește înapoi către „noi” și nu către „celălalt”, precum și printr-o continuă explorare a diverselor abordări în realizarea și înțelegerea cinemaului.
Regizorul s-a născut la Haifa în anul 1964, ca fiu al unor imigranți evrei veniți din Uruguay. Perioada de formare și-a petrecut-o la Ierusalim, începându-și cariera întâi ca fotograf și trecând apoi la film ca autodidact, după ce s-a mutat în Franța în 1985.
Activând în domeniu de peste 30 de ani, Sivan definește filmul documentar ca pe o „întâlnire cu realitatea”. Una dintre întâlnirile care l-au marcat în mod definitoriu a fost descoperirea operei lui Walter Benjamin și a conceptului său despre „citirea istoriei în răspăr”, care a continuat, de-a lungul anilor, să influențeze filmografia lui Sivan.
„… Pentru mine filmul documentar nu ține doar de exercițiul practic, el implică și o luare de poziție… Dacă toată lumea privește la un subiect sau la o problemă anume din același punct de vedere, poate este cazul să facem câte un pas în lateral și să privim lucrurile dintr-un alt punct de vedere. Asta este ceea ce înțeleg eu prin luare de poziție."
Autor al peste 15 filme și al unor foarte diverse lucrări de artă vizuală, opera lui Sivan a fost sărbătorită în cadrul unor numeroase festivaluri și expoziții de artă de prestigiu din întreaga lume, iar filmele sale au fost subiectul mai multor retrospective dedicate. Cu toate acestea, Sivan nu a fost niciodată scutit de controverse, de critici sau de cenzură, ele atacându-l pentru opiniile sale ferme cu privire la societatea din care provine și la dinamicile puterii.
Regizorul consideră că e de datoria intelectualului și a cineastului să „instige [provoace] ceva în interiorul conservatorismului și al stagnării politice…”. „Întotdeauna am înțeles noțiunea de a provoca ca pe un lucru pozitiv… Dacă nu provoci controverse, atunci ce faci? Te afli în consens?”.
Ampla sa operă (atât cinematografică, cât și în scris) explorează teme legate de memorie, reprezentare istorică, identitate națională, (ne)supunere și responsabilitate. Sivan a abordat subiecte precum violența politică și genocidele din Rwanda și Burundi, sau ca represiunea și controlul de stat exercitate de Stasi în fosta RDG. Totuși, în majoritatea filmelor și a frecventelor sale prelegeri, Sivan este preocupat de conflictul dintre Israel și Palestina, de relația cu trecutul istoric, de memoria ca formă de rezistență sau ca instrument politic, precum și de practica filmului documentar și probleme de etică.
Eyal Sivan nu este un nume necunoscut pentru spectatorii festivalului nostru. În 2019, OWR a proiectat unul dintre emblematicele sale documentare, "Ruta 181: Fragmente ale unei călătorii în Palestina-Israel", co-regizat alături de faimosul cineast palestinian Michel Khleifi. Anul acesta avem marea bucurie de a prezenta 5 filme selectate din bogata filmografie a lui Eyal Sivan în prezența regizorului însuși.
Focus-ul pe care i-l dedicăm lui Eyal Sivan va începe cu „AQABAT-JABER – PACE FĂRĂ DE ÎNTOARCERE?” (1995), în care regizorul se apleacă asupra condițiilor din tabăra de refugiați de la Aqabat-Jaber în perioada de după acordurile de la Oslo și după evacuarea regiunii de către armata israeliană din anul 1995. Acest film este o continuare a documentarului său de debut, Aqabat-Jaber, Passing Through (1987), filmat în aceeași tabără de refugiați exact înainte de prima Intifada.
În ciuda valorii sale istorice și a succesului critic pe care l-a obținut acest portret al taberei de refugiați de la Aqabat-Jaber, Sivan a luat distanță de la practica obișnuită a documentarului care oferă voce „celuilalt”, celui oprimat sau privat de drepturi, și și-a mutat perspectiva către „noi”, formulând observații despre societatea și politica israeliană dintr-o perspectivă „din interior” – element care a devenit o marcă specifică a operei sale și pe care a continuat să îl dezvolte în filmele sale ulterioare.
În „IZKOR: SCLAVI AI MEMORIEI” (1990), Sivan se întoarce înapoi în țara sa natală pentru a surprinde evenimentele dedicate rememorării trecutului și experiențele intense care au loc de-a lungul lunii aprilie. Observând, în interiorul sistemului educațional israelian, „datoria memoriei” și cum aceasta se întinde de la grădiniță, la școală și până la momentul „sortit și împlinit” al stagiului militar, Sivan chestionează modul în care memoria colectivă despre trecut modelează relația pe care societatea o are cu autoritatea, precum și rolul acesteia în construirea identității naționale a statului israelian.
La zece ani de la plecare sa din oraș, Sivan ne poartă în „IERUSALIM(URI), SINDROMUL BORDERLINE” (1994) într-o explorare frenetică a străzilor „Orașului Sfânt”, printre pelerinii, turiștii și locuitorii săi. În fața camerei de filmat a regizorului ajung și clișee, dar acesta privește în spatele lor, devenind un intrus în acest spațiu, care e fie întâmpinat cu violență sau scuipat, fie acceptat cu resemnare. Îmbinând elemente de ficțiune cu observații documentare, Ierusalimul lui Sivan este o cacofonie de proiecții și de fantezii, în care sacrul se transformă în comercial, dorința de a stăpâni ajunge la un nivel delirant, iar comuniunea dintre cele trei religii este măcinată de diviziuni vizibile și invizibile. O plimbare somnambulă fascinantă și halucinantă, în care trebuie să te lași imersat și, totodată, din care trebuie să evadezi.
Continuând explorarea temelor obedienței și a responsabilității, Sivan se lansează cu „SPECIALISTUL - PORTRETUL UNUI CRIMINAL MODERN” (1999) într-o nouă etapă a filmografiei sale care are la bază imaginile de arhivă. ("Specialistul" pleacă de la cele 350 de ore de material filmat al procesului lui Adolf Eichmann din 1961). Inspirat de conceptul de „banalitate a răului” al lui Hannah Arendt, Sivan a restaurat, reeditat și reprocesat cu meticulozitate imaginile, concentrându-se pe reprezentarea genocidului văzut prin ochii agresorului. Sivan nu a căutat să realizeze încă un alt film istoric despre cel de-al Doilea Război Mondial, ci să investigheze și să conteste reprezentarea convențională a agresorului nazist ca fiind răul suprem, contrastând crimele sale monstruoase cu ceea ce H. Arendt numea „o persoană teribil de obișnuită”, care „nu a făcut decât să execute ordinele” atunci când a organizat deportările în masă în lagărele de concentrare. („Eram soldat. A trebuit să urmez ordinele.”) Schimbând accentul „clasic” de pe victimă pe chestionarea agresorului, intenția lui Sivan ar putea fi și aceea de a contesta concepte mai largi, ca Weltanschauung-ul de „a-ți face treaba doar" – în aceeași măsură în care ea poate servi ca un îndemn pentru noi toți, în calitate de spectatori, la auto-reflecție.
În eseul său politic „JAFFA – MECANICA PORTOCALEI” (2009), Sivan trece în revistă istoria vizuală a celebrului soi de portocale Jaffa, utilizând o gamă impresionantă de materiale de arhivă (de la proiecțiile „Țării Sfinte” imaginate de fotografii de la începutul secolului al XX-lea, la imagini publicitare și de propagandă de după anul 1948, care vorbesc despre „Deșertul înfloritor”). Deconstruind imaginea și ideologiile din spatele Jaffa ca simbol și ca loc, Sivan scoate la lumină un trecut aproape șters din memorie – o perioadă a unui trai comun în Palestina între evrei și arabi, de dinainte de anul 1948. Aceasta nu este doar o simplă privire nostalgică spre trecut, ci, așa cum sugerează unul dintre protagoniștii filmului, el deține un potențial „bilet spre viitor”.
Vom proiecta aceste cinci documentare, care provin din perioade diferite ale practicii cinematografice a lui Eyal Sivan, de luni până vineri. După proiecții, ne vom bucura de ocazia și privilegiul de a ne lăsa inspirați și provocați de perspectivele artistului asupra cinemaului, precum și să interacționăm cu autorul în cadrul unor discuții diverse despre teme sensibile din trecut și prezent, despre adevăr și manipulare, realitate și ficțiune în filmul angajat politic.
Toate acestea se vor încheia sâmbătă, 13 aprilie, cu un masterclass susținut de regizor.